omăt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OMẮT, omături, s. n. (
Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (
Reg.) Nămete, troian. [
Pl. și (
m.):
omeți] – Din
sl. ometŭ „măturare; pospai”.
omăt (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)omắt (-méți), s. m. – Zăpadă.
Sl.,
cf. sl. omesti, ometą „a arunca”,
rus. omet „morman”,
sb. omet „măturat” (Miklosich,
Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 210; Conev 37),
cf. nămete. –
Der. omăta, vb. (a ninge);
omătos, adj. (cu zăpadă);
omătuță, s. f. (plantă, Leocoium vernum);
(în)omeți, vb. (a acoperi cu zăpadă);
ometiță, s. f. (fulg de zăpadă; praf de făină), din
sb. umetica (Candrea).
omăt (Dicționaru limbii românești, 1939)omắt și (vechĭ)
omét n., pl.
omete și
omăturĭ (vsl.
ometŭ, chenar, plasă de pescuit; sîrb.
omet, măturătură,
umet, gunoĭ măturat, troĭan; bg.
námet, nămete, troĭan; rut.
zámet, viscol; rus.
metélĭ, viscol,
omët, chenar, căpiță de snopĭ,
zamëty, pl. troĭan,
zametátĭ, -mestí, a troĭeni. V.
mătură, nămete, pomătuf [!], podmet, predmet, smetie). Vechĭ (
omet și
omăt). Chenar, tivitură.
Azĭ. Est. (
omăt). Zăpadă.
Vest și
Ur. (pl. m.
omețĭ). Nămețĭ, zăpadă veșnică. – Pl. și
ometurĭ (Biblia 1668, Tkt.).
omăt (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)omắt, -uri, (umăt), s.n. – Zăpadă, nea, ninsoare: „Mare omăt o pticat” (Calendar 1980: 6); „În anul 1785, în luna lui August au căzut omăt de cătă sară și pe dimineață au înd’ețatu cumu-i ciontu și au degerat toate bucatele, adecă mălaiu și celelalte toate...” (însemnare pe o carte bisericească, din 1771, v. Bârlea Însemnări: 211-212) – Din sl. ometǔ „măturare” (DEX), cf. rus omet „morman” (DER).
omăt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)omắt (zăpadă) (
pop.)
s. n.,
pl. omắturiomăt (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)omăt n.
1. Mold. și Tr. zăpadă:
iarba pare de omăt EM.;
2. spumă din bătutul albușului ouălor pentru cozonaci. [Bulg. OMET, derivat din slav. OMETATI, a zăcea (cf.
zăpadă)].