omag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OMÁG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, întrebuințate în medicină datorită unui alcaloid pe care îl conține rizomul (
Aconitum); plantă din acest gen. – Din
sl. omĕgŭ.omag (Dicționaru limbii românești, 1939)omág, V.
omeag.omag (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)omág s. m.