omotetie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OMOTETÍE, omotetii, s. f. (
Geom.) Relație între două figuri asemenea, în care dreptele care unesc puncte omoloage se întâlnesc într-un singur punct. – Din
fr. homothétie.omotetie (Dicționar de neologisme, 1986)OMOTETÍE s.f. Corespondență între două figuri asemenea, în care dreptele care unesc puncte omoloage se întâlnesc într-un singur punct. [Gen.
-iei, var.
homotetie s.f. / < fr.
homothétie, cf. gr.
homos – asemănător,
thesis – poziție].
omotetie (Marele dicționar de neologisme, 2000)OMOTETÍE s. f. (mat.) transformare geometrică în care punctele corespondente sunt coliniare cu un punct fix (centru), distanța față de el crescând sau reducându-se în raport constant. (< fr.
homothétie)
omotetie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)omotetíe s. f.,
art. omotetía, g.-d. art. omotetíei; pl. omotetíi, art. omotetíile