olimpiadă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OLIMPIÁDĂ, olimpiade, s. f. 1. (În Grecia antică) Interval de patru ani dintre două serbări succesive ale jocurilor olimpice, devenit unitate cronologică convențională.
2. Competiție sportivă internațională cu caracter complex, care are loc o dată la patru ani; jocuri olimpice.
3. Concurs pe specialități organizat anual pe plan local și național pentru elevi. [
Pr.:
-pi-a-] – Din
ngr. olimpiada, fr. olympiade, germ. Olympiade.olimpiadă (Dicționar de neologisme, 1986)OLIMPIÁDĂ s.f. 1. (
În Grecia antică) Întreceri și jocuri sportive care erau organizate în onoarea lui Zeus în cetatea Olimpia, la care participau concurenți din întreaga Grecie. ♦ Perioadă de patru ani care se scurgea între două serbări ale jocurilor olimpice și care a servit ca unitate de timp între anii 775 î.e.n. și 392 e.n.
2. Competiție sportivă internațională care are loc din patru în patru ani; jocuri olimpice. ♦ (
p. ext.) concurs internațional de matematică, fizică etc. organizat anual sau o dată la doi ani pentru elevii din învățământul liceal. [Pron.
-pi-a-. / < fr.
olympiade, cf. lat., gr.
olympias].
olimpiadă (Marele dicționar de neologisme, 2000)OLIMPIÁDĂ s. f. 1. (la grecii antici) perioadă de patru ani între două jocuri olimpice. 2. competiție sportivă internațională care se organizează din patru în patru ani; jocuri olimpice. 3. concurs pe materii, organizat anual pentru elevii din învățământul liceal. (< gr.
olympiada, fr.
olympiade, germ.
Olympiade)
olimpiadă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)olimpiadă, olimpiade s. f. (șc.) corigență.
olimpiadă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OLIMPIÁDĂ (‹
ngr.,
fr.,
germ.; {s}
n. pr. Olimpia, oraș în Elida)
s. f. 1. (În Grecia antică) Intervalul de patru ani între două serbări succesive ale Jocurilor olimpice, devenit unitate cronologică convențională între 776
î. Hr. și 394
d. Hr. Această cronologie a fost introdusă de istoricul grec Timaeus (
c. 356 î.Hr.-c. 260
î. Hr.), în anul 264
î. Hr.; a mai fost folosită și de Polybiu, Diodor din Sicilia ș.a.
2. (În Grecia antică) Manifestare sportivă, cuprinzând întreceri și jocuri, care însoțea sărbătorile consacrate lui Zeus, în cetatea Olimpia, desfășurată din patru în patru ani, cu participarea concurenților din întreaga Grecie; se presupune că au fost inițiate pentru consolidarea unității lumii grecești. Prima
o. a avut loc în anul 776
î. Hr. și a cuprins probe sportive, concursuri literare și muzicale. Învingătorii se bucurau de respectul contemporanilor și primeau o coroană din frunze de măslin. În anul 394
d. Hr., împăratul Teodosiu cel Mare a suprimat
o., considerându-le păgâne. Ele au fost reluate, la inițiativa baronului Pierre de Coubertin (23 iun. 1894) la Paris.
3. Denumire uzuală pentru Jocurile olimpice moderne.
4. Concurs local, național sau internațional, organizat anual, pe diferite specialități, pentru elevi.
olimpiadă (Dicționaru limbii românești, 1939)olimpiádă f., pl.
e (vgr.
olympiás, -ádos; lat.
olýmpias, -iádis). La vechiĭ Grecĭ, perioadă de patru anĭ între doŭă sărbătorĭ ale jocurilor olimpice. – Greciĭ număraŭ aniĭ după număru olimpiadelor. Prima olimpiadă începe la anu 776 în ainte [!] de Hristos; ultima se socotește de la 392 pînă la 396 după Hristos. Al treilea an al olimpĭadeĭ a doŭă-zecĭ și șasea înseamnă anu 103 după instituirea jocurilor olimpice.
olimpiadă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)olimpiádă (-pi-a-) s. f.,
g.-d. art. olimpiádei; pl. olimpiádeolimpiadă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)olimpiadă f. la Grecii antici, spațiu de 4 ani, dela o serbare la alta a jocurilor olimpice. Prima olimpiadă începe la 776 a. Cr.