oligocen - explicat in DEX

oligocen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OLIGOCÉN, -Ă, oligoceni, -e s. n., adj. 1. S. n. Epocă geologică aparținând perioadei superioare a paleogenului, caracterizată prin numuliți, lamelibranhiate, gasteropode, echinide, mamifere etc. 2. Adj. Care se referă la oligocen (1) sau la formațiile din această epocă. – Din fr. oligocène.

oligocen (Dicționar de neologisme, 1986)
OLIGOCÉN s.n. (Geol.) Epocă (serie) superioară a paleogenului. // adj. Care aparține acestei epoci. [< fr. oligocène, cf. gr. oligos – puțin, kainos – recent].

oligocen (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OLIGOCÉN, -Ă adj., s. n. (din) epoca superioară a paleogenului. (< fr. oligocène)

oligocen (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
OLIGOCÉN, epocă a perioadei terțiare dintre Eocen și Miocen (între c. 36,6 și 23,7 mil. ani în urmă). În O. a avut loc expansiunea mamiferelor și și-au făcut apariția primele suine, rinocerii și tapirii.

oligocen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
oligocén¹ adj. m., pl. oligocéni; f. oligocénă, pl. oligocéne

oligocen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
oligocén² s. n.

oligocen (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
oligocen a. și n. Geol. se zice de un grup de terenuri terțiare.