olecăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OLECĂÍ, olécăi, vb. IV.
Refl. (
Înv. și
reg.) A se văita, a se văicări, a se tângui. [
Prez. ind. și:
olecăiesc. –
Var.:
olăcăí, olicăí vb. IV] – Din
oleo.olecăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!olecăí (a se ~) (
înv.,
reg.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se olécăie/se olecăiéște, imperf. 3
sg. se olecăiá; conj. prez. 3
să se olécăie/să se olecăiáscă