ojog - explicat in DEX

ojog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OJÓG, (1) ojoage, s. n., (2) ojogi, s. m. (Reg.) 1. S. n. Băț (cu o cârpă udă la un capăt) folosit pentru a curăța cuptorul de spuză, pentru a mișca jarul etc. 2. S. m. Fig. Om înalt și subțire. [Var.: ojóc s. n.] – Din magh. azsag.

ojog (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ojóg (ojoáge), s. n. – Perie cu coadă. – Var. ojoc, ijoc, orjoc. Sl. ožegu, din žesti, žegą „a arde” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 226; Conev 62), prin intermediul mag. azsag (Tiktin; Drăganu, Dacor., VI, 285), cf. pol. ožog și jeg.

ojog (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ojóg¹ (om înalt) (reg.) s. m., pl. ojógi

ojog (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ojóg² (băț, coajă de mesteacăn) (reg.) s. n., pl. ojoáge