ogoire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OGOÍRE, ogoiri, s. f. Acțiunea de
a (se) ogoi2 și rezultatul ei; alinare. –
V. ogoi2.ogoire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ogoíre (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. ogoírii; pl. ogoíri