ogor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OGÓR, ogoare, s. n. Bucată de pământ cultivată sau cultivabilă; țarină. ♦ Câmp semănat cu același fel de plante (de obicei cereale); lan. ♦ Teren agricol, proprietate agricolă. ♦ Teren arabil folosit ca pășune timp de un an, pentru a fi mai fertil în anii următori; pârloagă. ◊
Ogor negru = teren arat, grăpat etc., dar nesemănat timp de un an pentru a se reface. Arătură care se face cu mult înainte de lucrările de însămânțare. – Din
bg.,
scr. ugar.ogor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ogór (ogoáre), s. n. –
1. Țarină, țelină. pîrloagă. –
2. Pămînt cultivabil, arătură.
Sl.,
cf. bg.,
sb. ugar (Miklosich,
Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 227; Conev 71),
pol. ugór, din
sl. ogoreti „a arde (pădurea pentru a obține teren cultivabil)”. –
Der. ogorî, vb. (a face ogor).
ogor (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ogor, ogoare s. n. (intl.) loc favorabil furturilor, pungășiilor etc.
ogor (Dicționaru limbii românești, 1939)ogór n., pl.
oare (pol.
ugor, ugór, țelină, pămînt înțelenit, ceh.
úhor, úvor, țelină, pămînt arabil, sîrb.
ugar, d. vsl.
ogorĭeti, ugorĭeti, gorĭeti, a arde, ca rus.
par, párenina, pol.
parenina, țelină, d. vsl.
para, pară, flacără [din cauză că soarele arde ogoarele]; ung.
ugar. V.
do-, iz-, o- și
pri-gorésc, holercă). Țarină, suprafață de pămînt lucrată, V.
delniță, holdă, lan; agru.ogor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ogór s. n.,
pl. ogoáreogor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ogor n. Mold. întindere mică de semănătură (în opozițiune cu
lan), servă adesea și ca loc de pășune pentru vite. [Pol. UGOR].