ogoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OGÓI1, ogoaie, s. n. (
Reg.) Loc în care se joacă copiii cu mingea sau loc delimitat (îngrădit) pentru jocuri de copii. –
Et. nec.ogoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OGOÍ2, ogoiesc, vb. IV.
Refl. și
tranz. (
Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. ♦
Tranz. A menaja, a cruța. [
Var.:
ogoiá vb. I] – Din
scr. ugojiti. Cf. sl. goĩ „pace”.
ogoi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)ogói,
ogoáie, s.n. (reg.)
1. loc în care se joacă copiii cu mingea; loc delimitat pentru jocurile copiilor.
2. joc practicat de flăcăi și fete, cu mingea mică, pe un teren delimitat ca cerc.
3. liniște, tihnă, odihnă.
ogoi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ogoí (ogoiésc, ogoít), vb. A liniști, a împăca. –
Var. ogoia. Sl., dar lipsește veriga cea mai apropiată,
cf. v. sb. goi „pace”,
sb. ugoiti „a crește”. –
Der. ogoi, s. n. (liniște, calm);
neogoi(a)t, adj. (neconsolat).
ogoiogoí vb., ind. prez. pers. 1
ogoiesc (ogoi)ogoi (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)ogoí, ogoiesc, vb. tranz., refl. – A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma, a (se) stâmpăra: „Păsările-or ciripi / Și pruncu l-or ogoi” (Bilțiu 1996: 292). – Scr. ugoiti, cf. sl. goi „pace„.
ogoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ogói1 (
reg.)
s. n.,
pl. ogoáieogoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ogoí2 (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ogoiésc, imperf. 3
sg. ogoiá; conj. prez. 3
să ogoiáscăogoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)2) ogóĭ și (maĭ des)
ogoĭésc v. tr. (sîrb.
gojiti și
ug-, a hrăni, a îngriji, a educa,
gojiti, a îngriji cu mare dragoste,
goj, pace, bucurie,
ógoja, hrană, îngrijire, educațiune; bg.
goĭŭ, îngraș, V.
guĭ-neguĭ, răzgîĭ).
Rar. Alin, potolesc:
ogoaĭe-mĭ durerea. Îngrijesc, mîngîĭ (Trans.):
te-am ajutat și te-am ogoit (Rebr. 276),
îșĭ aducea aminte de ogoirile eĭ blînde (132). V. refl. Mă potolesc:
ogoĭește-te puțin. V.
ostoĭesc.ogoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)1) ogóĭ n., pl.
oaĭe. Perghel, un joc cu mingea. (Noŭa Rev. Rom. 1900, 6, 267).