ogivă - explicat in DEX

ogivă (Dicționarul limbii române contemporane, 1980)
OGÍVĂ, ogive, s.f. Element arhitectural și de construcție caracteristic stilului gotic, format din intersecția a două arcuri dispuse diagonal și constituind osatura unei bolți.

ogivă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OGÍVĂ, ogive, s. f. 1. Sistem de construcție caracteristic arhitecturii gotice, format din intersecția a două arce de cerc dispuse diagonal, care formează osatura unei bolți. 2. Partea anterioară a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete, având formă aerodinamică. – Din fr. ogive.

ogivă (Dicționar de neologisme, 1986)
OGÍVĂ s.f. 1. Element arhitectural (întâlnit mai ales la construcțiile în stil gotic) format din intersecția a două arcuri de cerc care se întâlnesc în vârful unei verticale ridicate la o distanță egală de centrele lor respective. 2. Partea dinainte, ca o ogivă (1), a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete. [< fr. ogive, it. ogiva].

ogivă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OGÍVĂ s. f. 1. element arhitectural caracteristic stilului gotic, dintr-o arcadă din două arce de cerc care se intersectează sub un unghi ascuțit. 2. partea anterioară, ca o ogivă (1), a unui proiectil de artilerie, bombe sau rachete. (< fr. ogive)

ogivă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
OGÍVĂ (‹ fr.) s. f. 1. Element arhitectural caracteristic stilului gotic, format prin intersecția a două arce dispuse diagonal, constituind osatura unei bolți sau a unei deschideri. Folosită din sec. 11 la unele monumente romanice, a cunoscut o largă răspândire în arhitectura gotică, permițând degajarea zidurilor și deschiderea unor largi ferestre. În România, a fost utilizată prima oară la biserica mănăstirii din Cârța (sec. 13). 2. Partea superioară a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete, având formă aerodinamică.

ogivă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ogívă f., pl. e (fr. ogive, de origine nesigură). Arh. Arcadă formată din doŭă arcurĭ care se unesc într´un unghĭ la ușile, ferestrele și boltele care caracterizează arhitectura numită gotică.

ogivă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ogívă s. f., g.-d. art. ogívei; pl. ogíve

ogivă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ogivă f. arcadă formată din două arcuri ce se încrucișează, formând la vârf un unghiu ascuțit: ogiva caracteriză arhitectura dela sec. XII—XVI.