ochitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OCHITÚRĂ, ochituri, s. f. (Rar) Privire, căutătură din ochi
1. –
Ochi2 +
suf. -tură.ochitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ochitúră s. f.,
g.-d. art. ochitúrii; pl. ochitúriochitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OCHITÚRĂ, ochituri, s. f. Privire, căutătură din ochi
1. —
Ochi2 +
suf. -tură.