ocaziune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OCAZIÚNE s. f. v. ocazie.ocaziune (Dicționar de neologisme, 1986)OCAZIÚNE s.f. v.
ocazie.
ocaziune (Dicționaru limbii românești, 1939)*ocaziúne f. (lat.
oc-cásio, -ónis, d.
casus, caz, și
cádere, casum, a cădea). Împrejurare favorabilă, prilej:
a profita de ocaziune. Împrejurare, întîmplare, prilej:
el s´a distins cu ocaziunea luăriĭ Plevneĭ. Cauză, subĭect, prilej:
ocaziune de proces, de ceartă. La ocaziune, cu vre-o ocaziune, la momentu favorabil.
Lucru, marfă de ocaziune, marfă maĭ veche (dar încă bună) și ĭeftină pe care o cumperĭ la ocaziune. – Ob.
ocázie (rut. rus.
okáziĭa). V.
conjunctură.ocaziune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OCAZIÚNE s.f,
v. ocazie.ocaziune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ocazi(un)e f.
1. prilej, împrejurare favorabilă:
profitați de ocaziune; 2. împrejurare oarecare:
a arătat curaj în sute de ocaziuni; 3. cauză:
ocaziune de ceartă; la ocaziune, când se prezintă momentul favorabil;
de ocaziune, care nu mai e nou și se vinde mai eftin.