ocărâtor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărâtori, -oare, adj. (
Înv.) Care jignește, insultă, ofensează. –
Ocărî +
suf. -tor.ocărâtor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ocărâtór adj. m.,
pl. ocărâtóri; f. sg. și
pl. ocărâtoáreocărâtor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. —
Ocărî +
suf. -tor.