obuz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [
Pl. și: (
înv.)
obuzuri] – Din
fr. obus.obuz (Dicționar de neologisme, 1986)OBÚZ s.n. Proiectil de fontă sau de oțel de formă cilindrică, a cărui explozie poate fi reglată. [Pl.
-ze, -zuri. / < fr.
obus].
obuz (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)obúz, obúzuri, s.n. (înv.) armată, armie.
obuz (Marele dicționar de neologisme, 2000)OBÚZ s. n. proiectil de artilerie. (< fr.
obus)
obuz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)obúz (obúzuri), s. n. –
1. Campament, tabără. –
2. Forță militară, armată.
Pol.,
rut. oboz (Tiktin).
Sec. XVII,
înv. –
Der. obuznic, s. m. (
înv., sergent major de garnizoană).
obuz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)obúz (obúze), s. n. – Proiectil de artilerie.
Fr. obus. –
Der. obuzier, s. n. (gură de foc de artilerie), din
fr. obusier.obuz (Dicționaru limbii românești, 1939)1) obúz n., pl.
urĭ (pol. rut.
obóz).
Vechĭ. Tabără de războĭ. Corp de armată (saŭ și „armată”).
obuz (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *obúz n., pl.
e (fr.
obus, d. germ.
haubitze, vechĭ
haubnitze, d. ceh.
houtnice. V.
hubiță). Ghĭulea cilindrică rătunzită [!] la un capăt încărcată cu gloanțe saŭ făcută să se sfărîme pin [!] exploziune și cu care se încărcaŭ în ainte [!] obuzierele, ĭar azĭ tunurile obișnuite.
obuz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)obúz s. n.,
pl. obúzeobuz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)obuz n. projectil găunos și explozibil de formă cilindrică.