obsigă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OBSÍGĂ s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee asemănătoare cu ovăzul, cultivate pentru nutreț
(Bromus și Brachypodium). – Din
bg. obsila, scr. ovsika.obsigă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)obsígă (obsígi), s. f. – Plante furajere (Bromus secalinus, Bromus sterilis, Brachypodium pinnatum). –
Var. (o)psigă. Bg. obsiga (Conev 46),
sb. ovsika (Candrea), din
sl. ovsa „ovăz”,
cf. ovăz.obsigă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OBSÍGĂ (‹
scr.)
s. f. Plantă furajeră perenă din familia gramineelor cu rădăcini puternice, stoloni subterani lungi și tulpina înaltă până la 140 cm, cu frunze liniare, late, și cu inflorescența un panicul (
Bromus inermis). Foarte rezistentă la secetă, intră în componența pășunilor și fânețelor cultivate, în amestec cu alte graminee și leguminoase. Se mai cultivă pe pante expuse eroziunii, pe taluzuri și diguri, nisipuri mișcătoare etc. Crește și spontan în fânețele din regiunile secetoase.
obsigă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)obsígă s. f.,
g.-d. art. obsígiiobsigă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)obsigă f. iarba ovăzului
(Bromus secalinus). [Și
ovsigă = serb. OVSIK].
obsigă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OBSIGĂ s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee asemănătoare cu ovăzul, cultivate pentru nutreț
(Bromus și Brachypodium). — Din
bg. obsila, sb. ovsika.