oțărime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OȚĂRÍME s. f. (
Înv.) Supărare mare; amărăciune. –
Oțărî +
suf. -ime.oțărime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oțăríme (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. oțărímiioțărime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)oțărime f. oțărire:
începură a se plânge cu oțărime BĂLC.