oțărâre(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) OȚĂRÂRE,oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî.
oțărâre(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) oțărấre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărấrii; pl. oțărấri