nuia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NUIÁ, nuiele, s. f. 1. Vergea lungă, subțire și flexibilă, obținută dintr-o tulpină sau dintr-o ramură tânără de copac; vargă.
2. Lovitură dată cu nuiaua (
1). [
Pr.:
nu-ia] –
Lat. novella.nuia (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nuiá (nuiéle), s. f. –
1. Băț, vargă. –
2. Lovitură de vargă.
Lat. novella (Philippide,
Principii, 33; Pușcariu 1200; Candrea-Dens., 1248; REW 5967). E dubletul lui
nuvelă, s. f. (povestire scurtă), din
fr. nouvelle, der. nuvelist, s. m., din
fr. nouvelliste. Cf. v. sard. nuella, logud. noella „vie tînără”,
it. novellame „plante tinere”.
nuia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nuiá s. f.,
art. nuiáua, g.-d. art. nuiélei; pl. nuiéle, art. nuiélelenuĭa (Dicționaru limbii românești, 1939)nuĭá f., pl.
ĭele (lat.
novella, vlăstar, adică „nouță”. V.
novelă, nuvelă). Vargă, ramură lungă și supțire tăĭată și care servește la bătut, la făcut panere, lese, gardurĭ ș.a. V.
beldie.