nuriță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) NURÍȚĂ,nurițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui nur. – Nur + suf. -iță.
nuriță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) nuríță (pop.) s. f., g.-d. art. nuríței; pl. nuríțe