nur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NUR, nuri, s. m. (
Pop. și
fam.) Calitate a unei femei de a atrage, de a plăcea (unei persoane de sex opus) prin farmecul, drăgălășenia, grația ei;
p. ext. aspect atrăgător al unei femei; vino-ncoace. – Din
tc. nur.nur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nur (núri), s. n. – Atracție, farmec.
Tc. (
arab.)
nur „lumină” (Roesler 600; Loebel 70; Șeineanu, II, 273; Lokotsch 1580),
cf. ngr. νούρι,
alb. nur „strălucire”. Se folosește mai ales la
pl. –
Der. nurliu, adj. (seducător, încîntător), din
tc. nurli.nur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nur (
pop.)
s. m.,
pl. nuri