nuanța (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NUANȚÁ, nuanțez, vb. I.
Tranz. 1. A reproduce, a da nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe.
2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [
Pr.:
nu-an-] – Din
fr. nuancer.nuanța (Dicționar de neologisme, 1986)NUANȚÁ vb. I. tr. 1. A îmbina culorile în așa fel, încât trecerea de la una la alta să se observe foarte puțin.
2. (
Fig.) A exprima diferențele fine, ușoare, nuanțele; a da expresie. [Pron.
nu-an-. / < fr.
nuancer].
nuanța (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nuanțá (a ~) (nu-an-) vb.,
ind. prez. 3
nuanțeázănuanțà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nuanțà v.
1. a dispune colorile după nuanțe;
2. fig. a stabili gradațiunile, micile diferențe.