noi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NOI pron. pers. 1
pl. 1. (Desemnează pe cel care vorbește și persoana sau persoanele pe care acesta și le asociază în vorbire)
S-a înserat și noi tot pe loc stăm. ◊
Loc. adv. (La acuzativ)
La noi = acasă; în țară, în regiunea etc. de baștină.
2. (La dativ, în formele
ne, ni, cu valoare posesivă)
Casa ne e frumoasă. (Cu valoare de dativ etic)
Ne ești departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, în forma
ne, cu valoare de pronume reflexiv)
Ne povesteam multe. 4. (În stilul oticial-administrativ) Eu.
Noi, directorul școlii, am hotărât. ◊ (Ca plural al modestiei)
Noi credem că una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Mulțumim celor care ne-au ajutat. [
Dat.:
nouă, ne, ni; acuz.:
(pe) noi, ne] –
Lat. nos.noi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)noi1 s. pl. (reg.)
1. (în superstiții) cenușă, cărbuni, frunze etc. (nouă elemente), care intră în compoziția unor leacuri băbești.
2. (urmat de determinarea „de apă”) rouă; zori.
3. (în expr.)
a lua noi = a lua apă neîncepută pentru descântece și leacuri băbești;
a fi luat noi = a nu spune nimic, a tăcea chitic; a se îmbolnăvi de reumatism.
noi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)noí2,
noiésc, vb. IV (înv.) a (se) înnoi.
noi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)noi pr., d. acc.
nóuă, neacc.
ne (ne dă), ne- (ne-a dat), -ne (dându-ne), -ne- (da-ne-ar), ni (ni se dă), ni- (ni-l dă), -ni- (dându-ni-se); ac. acc.
noi (prep. + ~), neacc.
ne (ne vede), ne- (ne-a văzut), -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)noi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nói pron. –
Pers. I
pl. a
pron. personal. –
Mr.,
megl. noi. Lat. nos (Pușcariu 1188; Candrea-Dens., 1239; REW 5960),
cf. it. noi, prov.,
cat.,
v. sp.,
port. nos, fr. nous. Dativul are o formă tonică,
nouă ‹
lat. nobῑs, și o formă atonă,
ne ‹
lat. nῑs. Finala în
-i nu este clară;
cf. Rohlfs,
It., 498, care se gîndește la un reflex al formelor oblice (
nobῑs ›
noi, vobῑs ›
voi); după ipoteza mai puțin probabilă a lui Pascu,
Beiträge, 18, ar fi terminație de plural.
noĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)noĭ, pron. personal de pers. I pl. (lat.
nos, noĭ, it.
noi, pv. pg. cat. vfr.
nos, nfr.
nous):
eŭ merg, noĭ mergem. V.
ne 1.noi (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)nói, s.n. – (înv.)
1. Picuri de rouă.
2. Stropi de apă de pe roata morii; ziori. Termenul s-a conservat doar în incantațiile descântecelor și în practicile magice. Mai are sensul de „apă neîncepută„. – Probabil în relație cu lat. novus „nou, tânăr, proaspăt” > rom. nou, cu același sens.
noi (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)noi pr. pl. de întâia persoană. [Lat. NOS].