nimfă - explicat in DEX

nimfă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
NÍMFĂ, nimfe, s. f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre zeițele apelor, ale pomilor, ale crângurilor și ale munților, personificând forțele naturii. ♦ Fig. Fată tânără și frumoasă, plină de grație. 2. Formă de metamorfoză prin care trec unele insecte după stadiul de larvă și înainte de a se transforma în insecte adulte; pupă. – Din fr. nymphe, lat. nympha.

nimfă (Dicționar de neologisme, 1986)
NÍMFĂ s.f. 1. Divinitate feminină a apelor, a izvoarelor, a munților etc. la greci. 2. (Fig.) Fată tânără foarte frumoasă. 3. Formă intermediară în metamorfoza unor insecte între forma de larvă și forma adultă; pupă². 4. Înveliș membranos al mucoasei vulvo-vaginale. [Cf. lat. nympha, gr., fr. nymphe].

nimfă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
NÍMFĂ s. f. 1. (mit.) divinitate feminină a apelor, a izvoarelor, a munților etc. ◊ (fig.) fată (femeie) tânără și grațioasă. 2. stadiu intermediar în metamorfoza unor insecte, între larvă și adult; pupă². 3. înveliș membranos al mucoasei vulvo-vaginale. (< lat. nympha, gr., fr. nymphe)

nimfă (Dicționaru limbii românești, 1939)
* nímfă V. ninfă.

nimfă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
nímfă s. f., g.-d. art. nímfei; pl. nímfe

nimfă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
nimfă f. 1. Mit. zină care locuia în păduri, izvoare, munți; 2. fată frumoasă; 3. insectă în stare intermediară între larvă și insectă perfectă.