nesfârșit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NESFÂRȘÍT1, nesfârșituri. s. n. Ceea ce nu are (sau pare că nu are) limită în spațiu sau în timp; nemărginire, infinit. ◊
Loc. adv. La nesfârșit = continuu, întruna, necontenit, ◊ Eternitate, veșnicie. –
Ne- +
sfârșit.nesfârșit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NESFÂRȘÍT2, -Ă, nesfârșiți, -te, adj. 1. Care nu se sfârșește, nu are limite (în timp sau spațiu), nu încetează, nu se consumă, care nu are sfârșit; fără sfârșit; fără margini: etern, veșnic; infinit.
2. Foarte mare, foarte întins, foarte numeros, foarte intens. ♦ (Adverbial) Extrem de..., foarte. –
Ne- +
sfârșit.nesfârșit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!nesfârșít1 (nes-fâr-/ne-sfâr-) adj. m.,
pl. nesfârșíți; f. nesfârșítă, pl. nesfârșítenesfârșit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!nesfârșít2 (nes-fâr-/ne-sfâr-) s. n. (mai ales în
expr. la ~)
nesfârșit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nesfârșit a. și adv. fără sfârșit. ║ n. infinit.