neputință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEPUTÍNȚĂ, neputințe, s. f. 1. Faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa; incapacitate; imposibilitate. ◊
Loc. adj. și adv. Cu neputință =
a) imposibil; irealizabil;
b) (în mod) imaginar, ireal.
2. Lipsă de putere fizică, de forță, de energie; slăbiciune, nevolnicie;
spec. stare proastă, suferință provocată de boală sau de bătrânețe;
p. ext. (mai ales la
pl.) bătrânețe; boală; infirmitate. ◊
Expr. (
Fam.)
A-l trece (pe cineva)
neputința = a se scăpa pe el. –
Ne- +
putință.neputință (Dicționaru limbii românești, 1939)neputínță f., pl.
e. Lipsă de putere, infirmitate. Lipsă de energie. Lipsă de mijloace, imposibilitate:
a fi în neputință de a face ceva. Incapacitate.
A te apuca neputințele, a te apuca o nevoĭe trupească ca pe copiĭ.
neputință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neputínță s. f.,
g.-d. art. neputínței; pl. neputínțeneputință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)neputință f.
1. lipsă de putere, de mijloace de a face ceva;
2. infirmitate:
cu neputință, imposibil.