neputință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEPUTÍNȚĂ, neputințe, s. f. 1. Faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa; incapacitate; imposibilitate. ◊
Loc. adj. și adv. Cu neputință =
a) imposibil; irealizabil;
b) (în mod) imaginar, ireal.
2. Lipsă de putere fizică, de forță, de energie; slăbiciune, nevolnicie;
spec. stare proastă, suferință provocată de boală sau de bătrânețe;
p. ext. (mai ales la
pl.) bătrânețe; boală; infirmitate. ◊
Expr. (
Fam.)
A-l trece (pe cineva)
neputința = a se scăpa pe el. –
Ne- +
putință.