neprihănire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEPRIHĂNÍRE s. f. Calitate a ceea ce este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur; curățenie, puritate;
spec. castitate. –
Ne- +
prihănire (
înv. „păcat, vină” <
prihană).neprihănire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neprihăníre (ne-pri-) s. f.,
g.-d. art. neprihănírii