neokantianism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEOKANTIANÍSM s. n. Curent filozofic de la sfârșitul
sec. XIX, care reluând unele teze din filozofia lui Kant a căutat să asimileze noile rezultate ale științelor. [
Pr.:
ne-o-kan-ti-a-] –
Neo- +
kantianism (după
fr. néo-kantisme).neokantianism (Dicționar de neologisme, 1986)NEOKANTIANÍSM s.n. Orientare idealistă din filozofia contemporană (reprezentată de mai multe școli), care reia tezele kantiene în condițiile noilor achiziții ale științelor, aducând contribuții mai ales în domeniul epistemologiei, filozofiei culturii și axiologiei. [Cf. germ.
Neokantianismus, rus.
neokantianstvo].
neokantianism (Marele dicționar de neologisme, 2000)NEOKANTIANÍSM s. n. orientare în filozofia contemporană care preia în special interpretarea kantiană a conceptelor de obiectivitate și metodă, căutând să asimileze noile rezultate ale științelor în perspectiva unei reedificări a logicii și a teoriei cunoașterii pe bazele idealismului. (< germ.
Neukantianismus, după fr.
néo-kantisme)
neokantianism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NEOKANTIANÍSM (‹
kantianism, după
fr. néokantisme)
s. n. Orice doctrină filozofică inspirată din Kant, și, în particular, mai multe orientări filozofice din Germania din perioada 1870-1920 inspirate, de asemenea, din Kant și constituite, în parte, ca reacție la naturalism și și la etica evoluționistă. Se disting, de obicei, șase școli diferite: Școala de la Marburg, care-i și cea mai influentă (H/ Cohen, P. Natorp, E. Cassirer); Școala de la Heidelberg sau Baden (W. Windelband, H. Rickert); Școala fiziologică (H. von Helmholtz, Fr.A. Lange); Școala realistă (A. Riehl); Școala sociologică sau relativistă (
G. Simmel).
V. și
kantianism.neokantianism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neokantianísm (ne-o-, -ti-a-) s. n.