neohegelianism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEOHEGELIANÍSM s. n. Curent fiiozofic contemporan apărut în Anglia în a doua jumătate a
sec. XIX, care dezvoltă studiul filozofiei lui Hegel. Sau: care preia anumite elemente ale filozofiei lui Hegel. [
Pr.:
ne-o-he-ghe-li-a-] – Din
fr. néo-hégélianisme.neohegelianism (Dicționar de neologisme, 1986)NEOHEGELIANÍSM s.n. Curent filozofic contemporan idealist, care, sub lozinca „reîntoarcerii la Hegel”, înlocuiește idealismul obiectiv al filozofiei acestuia cu un idealism subiectiv, deformând dialectica hegeliană. [Pron.
-ghe-li-a-. / cf. fr.
néo-hégélianisme].
neohegelianism (Marele dicționar de neologisme, 2000)NEOHEGELIANÍSM s. n. curent filozofic contemporan apărut în Anglia, care stimulează studiul filozofiei lui Hegel, dar preia din aceasta laturile ce țin de sistemul său idealist, interpretându-le în spirit subiectivist. (< fr.
néo-hégélianisme)
neohegelianism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NEOHEGELIANÍSM (‹
fr. {i})
s. n. Curent filozofic contemporan apărut în Marea Britanie (F.H. Bradley, B. Borsanquet) și în S.U.A. (J. Royce ș.a.) în a doua jumătate a
sec. 19, răspândit ulterior în Italia (B. Croce,
G. Gentile), Olanda, Germania (H. Glockner) și Franța (I. Hyppolite). Curentul a stimulat studiul filozofiei lui Hegel, interpretând-o însă în spirit subiectivist.
V. hegelianism.neohegelianism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neohegelianísm [
ge pron. ghe]
(ne-o-, -li-a-) s. n.