neoimpresionism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEOIMPRESIONÍSM s. n. Direcție modernistă în pictură care recurge la culorile complementare, aplicând procedeul contrastului simultan în vederea obținerii unei forme distincte. [
Pr.:
ne-o-im-pre-si-o-] – Din
fr. néo-impressionnisme.neoimpresionism (Dicționar de neologisme, 1986)NEOIMPRESIONÍSM s.n. (
Arte) Direcție modernistă în pictură introdusă de pictorii francezi și belgieni, care, alături de ideea observației naturii, țin seama și de rezultatele așa-numitei experimentări științifice. [< fr.
néo-impressionnisme].
neoimpresionism (Marele dicționar de neologisme, 2000)NEOIMPRESIONÍSM s. n. direcție modernistă în pictură care, recurgând la culorile complementare, aplică procedeul contrastului simultan în vederea obținerii unei forme distincte. (< fr.
néo-impresionnisme)
neoimpresionism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NEOIMPRESIONÍSM (‹
fr. {i})
s. n. Curent artistic apărut în Franța la sfârșitul
sec. 19 ca o reacție la postimpresionism și promovat de
G. Seurat, P. Signac și de un grup de pictori care au aderat la principiile acestora. Neoimpresioniștii au aplicat sistematic legea contrastului simultan, pe baza studiului științific al culorii, practicând divizionismul (o pictură în tușe mici și juxtapuse de culori pure), dând o deosebită atenție structurii compoziționale a a imaginii și a construcției formelor în lumină, obținând forme statice și distinct geometrizante.
V. și
poantilism.neoimpresionism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neoimpresionísm (ne-o-, -si-o-) s. n.