neoclasicism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEOCLASICÍSM s. n. Curent în artă, literatură și arhitectură apărut în
sec. XVIII care își ia ca model arta, literatura și arhitectura clasică (antică). [
Pr.:
ne-o-] – Din
fr. néo-classicisme.neoclasicism (Dicționar de neologisme, 1986)NEOCLASICÍSM s.n. Tendință artistică și literară de a reînvia anumite trăsături ale clasicismului (reîntoarcerea la idealurile antice, echilibru, simetrie, reconsiderarea formei, orizonturi mai calme). [Cf. fr.
néo-classicisme, it.
neoclassicismo].
neoclasicism (Marele dicționar de neologisme, 2000)NEOCLASICÍSM s. n. 1. curent în artă, literatură și arhitectură care reînvie anumite trăsături ale clasicismului. 2. tendință de reîntoarcere la principiile și formele muzicii (pre)clasice. (< fr.
néo-classicisme)
neoclasicism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NEOCLASICÍSM (‹
fr. {i})
s. n. 1. Mișcare artistic-literară din a doua jumătate a
sec. 19 și din
sec. 20 bazată pe tradițiile artei antice, ale Renașterii și ale clasicismului. În
literatură, printre reprezentații
n. se numără: Voltaire, A. Chénier, A. Pope,
V. Alfieri,
G. Parini, Lessing ș.a. În
arhitectură și
artele plastice, revenirea la clasicism, stimulată de descoperirile arheologice (Pompei și Herculaneum), apare ca o reacție împotriva barocului și rococoului. Teoreticienii
n.: J.J. Winckelmann, A.R. Mengs, contele de Caylus. Reprezentați ai
n. în
arhitectură: P. Fontaine, J. Chalgrin, B. Poyet, R. Adam, K.
Fr. Schinkel,
L. von Klenze,
G. Quarenghi, A.N. Voronin, A.D. Zaharov; în
sculptură: B. Thorvaldsen, A. Canova, A. Pajou, J.F. Schadow; în
pictură: J.L. David, J.D. Ingres,
Fr. A. Tischbein, K.P. Briullov. În arta românească,
n. se manifestă în arhitectură până la sfârșitul
sec. 19 (biserica mănăstirii Frumoasa și casa Bașl din Iași, Universitatea din București, palatele Ghika-Tei și cel al Ateneului din București ș.a.), printre reprezentanți numărându-se A. Orăscu, A. Săvulescu.
2. Orientare muzicală al cărei prim val a apărut în
sec. 19, în paralel cu romantismul (J. Brahms,
M. Reger, concepțiile antiwagneriene ale criticului Hanslick). Al doilea val s-a afirmat la începutul
sec. 20, ca o reacție la expresionism și impresionism, reprezentanți fiind P. Hindemith în Germania, Grupul celor șase în Franța, apoi I. Stravinsky ș.a. Revine după 1950. A reprezentat o tentație estetică a epocilor tulburi; considerat de avangardiști ca fiind o fugă în fața necesității de a „reinventa” muzica.
3. Termen denumind epocile de resurecție a idealurilor estetice ale clasicismului.
neoclasicism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neoclasicísm (ne-o-cla-) s. n.