neobedient (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEOBEDIÉNT, -Ă, neobedienți, -te, adj. (
Livr.) Care nu este supus, ascultător. [
Pr.:
ne-o-be-di-ent] –
Ne- +
obedient.neobedient (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*neobediént (ne-o-, -di-ent) adj. m.,
pl. neobediénți; f. neobediéntă, pl. neobediénte