necinstit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NECINSTÍT, -Ă, necinstiți, -te, adj. Lipsit de cinste, de probitate; incorect; escroc. ♦ Care vădește, trădează lipsă de cinste, de probitate. –
Ne- +
cinstit.necinstit (Dicționaru limbii românești, 1939)necinstít, -ă adj. Fără onoare. Fără onestitate. Adv.
A te purta necinstit.necinstit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)necinstit a. lipsit de cinste.