ne (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NE- Element de compunere care indică o negație și care servește la formarea unor substantive, adjective și adverbe. – Din
sl. ne-.ne (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ne- – Prefix care adaugă cuvintelor simple un sens negativ sau privativ.
Sl. ne. Corespunde lui
in- romanic; se atașează la aproape toate categoriile de cuvinte, inclusiv la neologisme:
neatent ‹
atent, necontrolat ‹
controlat (în acest caz aproape totdeauna
adj.). În
comp. ne mai însemnă „niciodată”:
ne mai auzit. Cf. Rosetti, III, 69.
ne (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)Ne, simbol chimic pentru
neon.ne (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NE- (‹
sl.) Element de derivare cu sens negativ și privativ, care sevește: a) la formarea unor derivate de la substantive (
neastâmpăr, neînfricare), de la adjective (
neastâmpărat, necondiționat), de la pronume (
necine), de la verbe (
nesocoti, nemulțumi), de la adverbe (
necum). ♦ Cu intercalarea lui „mai”:
nemaiîntâlnit; b) pentru a construi forma negativă a verbului la gerunziu (
nesuportând zgomotul, a plecat), la supin (
zmogot de nesuportat). ♦ Pe lângă cuvinte din orice categorie gramaticală formează derivate nestabile, care, în corelație cu pozitivul alcătuiesc construcții expresive:
lesne, nelesne.ne (Dicționaru limbii românești, 1939)1) ne (d.
noŭă, lat.
nôbis). Pron. personal de pers. I la dativ și ac. pl.:
ne dă (noŭă), ne dă (pe noĭ). Cînd urmează
le, se, te, la dativ se pune
ni îld.
ne: ni se dă (noŭă). Tot așa se zice:
ne sînt, dar
ni-s. – Vechĭ și
nă.ne (Dicționaru limbii românești, 1939)2) ne- (vsl.
ne, care corespunde cu lat.
ne, în
nĕfastus, nefast), prefix negativ (ca
in în neologizme) care se pune pe lîngă: 1. un substantiv:
nedreptate, necinste, neodihnă, netraĭ, neom; 2. un adj., un participiŭ trecut, adj. verbal orĭ gerunziŭ:
nedrept, nevrednic, nebun, netot, necurat, neatins, necopt, neumblat, neascultător, nepăsător, nerăbdător, neauzind, neavînd, neștiind, nevrînd; 3. pe lîngă
altu, alta, altă-dată, cum, la locu luĭ ș.a. și se scrie și separat maĭ ales dacă se interpune maĭ:
ca nealtu, ca nealta, ca nealtă-dată, cum, necum: un lucru ne la locu luĭ, ne la timpu luĭ, ne maĭ auzind, ne maĭ știind, ne maĭ auzit, ne maĭ pomenit; 4. după
pe formând locuțiunĭ adverbiale:
pe neașteptate, pe negîndite, pe nemîncate, pe nerăsuflate, pe nevăzute; 5. pe lîngă un verb:
a necinsti, a neliniști, a nenoroci, a nesocoti. – Une-orĭ s’a prefăcut în
nă-: nătîng, năuc, năzdrăvan.ne (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ne, ne-, -ne, -ne- v. noine (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ne particulă negativă, corespunzând lui
in în neologisme:
inaccesibil = neapropiat, inseparabil = nedespărțit. Ea exprimă în compozițiune un sens negativ sau contrar vorbei simple. NB. Să se caute la
in compusele cari lipsesc la
ne, scriitorii noștri întrebuințând când o formă și când alta. [Slav. NE].