năuc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂÚC, -Ă, năuci, -ce, adj. (Adesea substantivat)
1. Amețit, buimăcit (din cauza unei emoții puternice, a unei dureri, a unui zgomot etc.); dezorientat, zăpăcit, buimac, uluit, năucit.
2. (
Înv. și
pop.) Nătâng (
1), prost, nepriceput. – Din
sl. neukŭ.