nart (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NART, narturi, s. n. 1. Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc.
2. Preț maximal fixat în trecut de autorități pentru vânzarea anumitor mărfuri de primă necesitate;
p. ext. preț al unei mărfi.
3. Normă de muncă pe care țăranii clăcăși erau obligați să o realizeze într-o zi pe moșia boierului. – Din
tc. nark.nart (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)nart2 s.n. (reg.) fudulie.
nart (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nart (nárturi), s. n. – Tarif. –
Mr. narche. Tc. nark, din
per. narh „valoare” (Șeineanu, II, 269; Lokotsch 1557),
cf. ngr. νάρϰι,
bg. nark.nart (Dicționaru limbii românești, 1939)nart n., pl.
urĭ (turc.
nark, d. pers.
narh).
Vechĭ. Taxă fixă pe mărfurĭ saŭ pe vite. Preț fix stabilit de stat p. vînzarea mărfurilor.
nart (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nart s. n.,
pl. nárturinart (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nart m.
1. od. tarif oficial, preț fix de vânzare:
au tăiat nartul grâului la schelele Dunării pe 6 lei chila GHICA;
2. fig. moderațiune:
cu nart; 3. Mold. îndemn, inițiativă:
a făcut nart la țarină (a fost cel dintâi care și-a băgat vitele în țarină și după el, văzându-l, le-au băgat toți). [Turc. NARK, taxă].