narcisă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NARCÍSĂ, narcise, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee cu frunze lungi, ușor îndoite pe nervura principală, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate
(Narcissus). [
Var.: (rar)
narcís s. m.] – Din
fr. narcisse, lat. narcissus.narcisă (Dicționar de neologisme, 1986)NARCÍSĂ s.f. Plantă erbacee cu flori albe sau galbene, plăcute la miros. [Var.
narcis s.m. / < fr.
narcisse, cf. lat.
narcissus <
Narcis – tânăr legendar, metamorfozat în floarea cu același nume].
narcisă (Marele dicționar de neologisme, 2000)NARCÍSĂ s. f. plantă erbacee monocotiledonată, cu flori albe sau galbene, plăcut mirositoare. (< fr.
narcisse, lat.
narcissus)
narcisă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NARCÍSĂ (‹
fr.,
lat.)
s. f. Denumire dată speciilor de plante perene din genul
Narcissus, familia amarilidaceelor, cu bulb ovoid, frunze lungi și flori albe sau galbene, solitare, fin parfumate. Originară din N Africii, regiunea mediteraneană și Europa Centrală; în România, unele specii cresc spontan, prin pajiști umede din regiunea de dealuri și montană, iar
Narcissus pseudonarcissus, Narcissus tazzeta, Narcissus poëticus ș.a. se cultivă în grădini ca plante decorative. Se înmulțește prin bulbi.
narcisă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)narcísă s. f.,
g.-d. art. narcísei; pl. narcíse