narcis (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NARCÍS1 s. m. sg. Om încântat, îndrăgostit de propriul său aspect fizic. ♦ Tânăr deosebit de frumos. – Din
fr. narcisse.narcis (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NARCIS2 s. m. v. narcisă.narcis (Dicționar de neologisme, 1986)NARCÍS s.m. (
Liv.)
1. Tânăr frumos, îndrăgostit de el însuși.
2. Tânăr cu o remarcabilă frumusețe fizică.
3. V.
narcisă. [< fr.
narcisse <
Narcis – tânăr legendar, frumos].
narcis (Marele dicționar de neologisme, 2000)NARCÍS s. m. tânăr de o rară frumusețe (îndrăgostit de el însuși). (< fr.
narcisse)
narcis (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Narcis =
Narcissus.narcis (Dicționaru limbii românești, 1939)* narcís m. (vgr.
nárkissos, d.
nárke, oropcală și un fel de centauree; lat.
narcissus. V.
narcotic).
Bot. Coprină, zarnacadea, fulie, o plantă erbacee amarilidee bulboasă, cu florĭ frumoase (
narcissus [
bíflorus, incomparabilis, poeticus, radiiflorus, psudonarcissus și
tazetta]).
Fig. Tînăr înamorat de propria luĭ frumuseță. Tînăr frumos.
narcis (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NARCIS (în mitologia greacă), tânăr de o rară frumusețe, fiul zeului fluviu Cefiso și al nimfei Liriope. Refuzând iubirea multor fete și nimfe, printre care Echo, a fost pedepsit de Nemesis, care l-a îndemnat să se privească în fântână. Îndrăgostindu-se de propria imagine, oglindită în apă, a murit tânjind după chipul său de neatins. Un pseudonim alegoric, de origine literară, afirmă că pe locul morții sale au răsărit florile care-i poartă numele.
narcis (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)narcis m. plantă bulboasă numită vulgar
zarnacadea.narcis (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Narcis m.
1. Mit. tânăr care se înnecă în fântâna, unde’și contempla figura cu admirațiune:
și Narcis, văzându'și fața ’n oglinda sa, izvorul, singur fuse 'ndrăgitul, singur el îndrăgitorul EM.