năimi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂIMÍ, năimesc, vb. IV. (
Înv. și
pop.)
1. Tranz. și
refl. A (se) angaja, a (se) tocmi pentru o muncă plătită.
2. Tranz. A închiria; a arenda. [
Pr.:
nă-i-. –
Var.:
nămí vb. IV] – Din
năiem (
înv. „chirie” <
sl.).