năimi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂIMÍ, năimesc, vb. IV. (
Înv. și
pop.)
1. Tranz. și
refl. A (se) angaja, a (se) tocmi pentru o muncă plătită.
2. Tranz. A închiria; a arenda. [
Pr.:
nă-i-. –
Var.:
nămí vb. IV] – Din
năiem (
înv. „chirie” <
sl.).
năimi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)năimí (a ~) (
înv.,
pop.)
(nă-i-) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. năimésc, imperf. 3
sg. năimeá; conj. prez. 3
să năimeáscănăimì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)năimì v. a tocmi cu plată (lucrători, slugi, etc.). [Slav. NAIMATI].