nădejde (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂDÉJDE, nădejdi, s. f. Încredere sau convingere că ceea ce faci ori dorești se va realiza; speranță, nădăjduire; încredere în sprijinul, în ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine că cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊
Loc. adj. De nădejde = în care poți avea toată încrederea. ◊
Loc. adv. De (sau
cu)
nădejde = așa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊
Loc. vb. A trage nădejde = a spera, a nădăjdui. ◊
Expr. În nădejdea... = în speranța..., bazându-se pe...
A se lăsa în nădejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...).
A-și pune (sau
a avea) nădejdea (în cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se încrede (în...).
Slabă nădejde = puțin probabil, nesigur. ♦ (
Concr.) Ceea ce dă încredere, certitudinea că se va realiza dorința cuiva. – Din
sl. nadežda.