mustuitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUSTUITÚRĂ, mustuituri, s. f. Struguri zdrobiți înainte de a fi storși; mustuială. [
Pr.:
-tu-i-] –
Mustui +
suf. -tură.mustuitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mustuitúră (
pop.)
(-tu-i-) s. f.,
g.-d. art. mustuitúrii; pl. mustuitúri