musai (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÚSAI adv. (
Pop.)
1. Neapărat, negreșit, în mod necesar.
2. (Cu funcție predicativă) E absolut necesar, trebuie.
3. Cu insistență, cu încăpățânare, morțiș. – Din
magh. muszáj.musai (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)músai adv. – Obligatoriu, necesar.
Mag. muszáj, din
germ. müssen „a trebui” (Cihac, II, 517; Tiktin; REW 5766a). În
Trans.musaĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)músaĭ adv. (ung.
muszáj, d. germ.
muss sein, trebuĭe [să fie], de unde și pol. sîrb.
musĭ, trebuĭe, rut.
músiti, a trebui).
Trans. Fam. (În Munt. Mold. iron.). Numaĭ de cît [!], cu orĭ-ce preț, în orĭ-ce caz, neapărat:
trebuĭe musaĭ să plec, a zis să viĭ musaĭ.musai (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)músai, adv. – Neapărat, negreșit, obligatoriu: „De m-ar băga în pământ / Și-acolo-i musai să cânt” (Calendar 1980: 52). – „E un germanism care prin vieața militară sá introdus în limbile tuturor popoarelor din Ungaria și înseamnă necesitate și silă supremă” (Țiplea 1906); Din germ. müssen „a trebui, a fi constrâns, a fi necesar„, prin intermendiul magh. muszáj „neapărat” (Cihac, Tiktin cf. DER); Din germ. muss sein „trebuie să fie” (Țurcanu 2005).
musai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)músai (
pop.)
adv.mùsai (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mùsai adv. Mold. neapărat, fără doar și poate:
la iarnă musai plecăm. [Ung. MUSZÁJ].