murmur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦
P. anal. Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi; cârteală, murmurare.
2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc. – Din
lat. murmur, fr. murmure.murmur (Dicționar de neologisme, 1986)MÚRMUR s.n. Șoaptă; susur, freamăt. [Cf. lat.
murmur, fr.
murmure].
murmur (Marele dicționar de neologisme, 2000)MÚRMUR s. n. șoaptă; susur, freamăt. (< lat.
murmur, fr.
murmure)
murmur (Dicționaru limbii românești, 1939)1) *múrmur n., pl.
e (lat.
murmur, fr.
murmure, it.
mórmore [poet.] și
-orio). Vîjîit de vînt, de valurĭ. Gălăgie, zgomot confuz (ca´ntr´un bîlcĭ). Protest înfundat (ca al uneĭ mulțimĭ nemulțămite [!]). – În sec. 19 (Munt.) și
murmúră, f., pl.
e (ngr.
murmúra).
murmur (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *múrmur, a
-á v. intr. (lat.
mŭrmuro, -áre; it.
mormorare, fr.
murmurer. E rudă pin [!] sunet cu
a mormăi și
a borborosi [!]). Fac un zgomot confuz și prelungit:
vîntu murmură (saŭ:
vîjîĭe, șuĭeră),
izvoru murmură (saŭ:
cĭuruĭe),
valurile murmură (saŭ
pleoscăĭesc);
Fig. Protestez înfundat:
poporu murmură contra tiranilor, a murmura pintre [!] dințĭ. – În sec 18 și
murmurisesc (ngr.
murmurízo, aor.
-úrisa). V.
cîrtesc.murmur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)múrmur s. n.,
pl. múrmuremurmur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)murmur n.
1. sgomot surd și confuz al mai multor persoane cari vorbesc dintr´odată:
un murmur de aprobare; 2. plângeri cauzate de nemulțumire;
3. sbârnăit de albine;
4. sgomotul apei ce curge, al vântului ce mișcă frunzele.