muică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÚICĂ, muici, s. f. (
Reg.) Mamă, maică. –
Cf. mamă.muĭcă (Dicționaru limbii românești, 1939)múĭcă f. (din
mămuĭcă, dim. d.
mamă).
Olt. Maĭcă (maĭ mult ca interj. de mirare saŭ de admirațiune:
Muĭcă! Muĭcă! Ce ploaĭe!).
muică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)múică (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. múicii/múichii; pl. múicimuică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)muică f. maică, în locuțiunea exclamativă:
muică, Doamne ! [Scurtat din
mămuică].