monofizitism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONOFIZITÍSM s. n. Doctrină creștină care susține uniunea divină și umană a lui Cristos într-o singură natură. –
Monofizit +
suf. -ism.monofizitism (Dicționar de neologisme, 1986)MONOFIZITÍSM s.n. Monofizism. [< germ.
Monophysitismus].
monofizitism (Marele dicționar de neologisme, 2000)MONOFIZITÍSM s. n. doctrină creștină care admite numai natura divină a lui Christos. (< germ.
Monophysitismus, după fr.
monophysisme)
monofizitism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MONOFIZITÍSM (‹
monofizit)
s. n. (
REL.) Învățătură creștină despre unica natură a lui Iisus Hristos, cea divină, predicată de călugărul bizantin Euthyches și combătută de Sinodul de la Calcedon (451); totuși,
m. a cucerit câteva grupuri etnice destul de mari constituite în Bisericile orientale (apostolică armeană, etiopiană, coptă, iacobită siriacă și indiană).
monofizitism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)monofizitísm s. n.