monoclat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj.,
s. m. (Bărbat) care poartă monoclu. – Din
monoclu.monoclat (Dicționar de neologisme, 1986)MONOCLÁT adj. (
Peior.; și
s.m.) (Bărbat) care poartă monoclu. [<
monoclu +
-at].
monoclat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)monoclát (rar)
(-no-clat) adj. m.,
s. m.,
pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte