monobloc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONOBLÓC, (
1)
adj. invar., (
2)
monoblocuri, s. n. 1. Adj. invar. Care este constituit dintr-o singură piesă, dintr-o singură bucată.
2. S. n. Dispozitiv, aparat sau sistem tehnic format dintr-un singur bloc nedemontabil. – Din
fr. monobloc.monobloc (Dicționar de neologisme, 1986)MONOBLÓC adj. invar., s.n. (Dispozitiv, organ de mașină) compus dintr-un bloc care nu se poate demonta. [Cf. fr.
monobloc].
monobloc (Marele dicționar de neologisme, 2000)MONOBLÓC adj. inv., s. n. (dispozitiv, organ de mașină) dintr-un bloc nedemontabil. (< fr., engl.
monobloc)
monobloc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)monoblóc1 (-no-bloc) adj. invar.monobloc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)monoblóc2 (-no-bloc) s. n.,
pl. monoblócuri