mocofan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOCOFÁN, mocofani, s. m. 1. Om prost, bleg.
2. Om bădăran, mojic. –
Et. nec. Cf. moacă.mocofan (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mocofan, mocofani s. m. (peior.) om cu apucături grosolane, bădăran, mitocan
mocofan (Dicționaru limbii românești, 1939)mocofán, -că s. (
moc- din
mocan și
-ofan ca´n
dolofan). Mocîrțan, modoran, mojic, țărănoĭ.
mocofan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mocofán s. m.,
pl. mocofánimocofan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mocofan m. mocărțan:
mocofan de cioban ISP. [V.
mocan].